Ma gandeam cu cata usurinta spunem adio. Spunem adio la copilarii, spunem adio la persoane ce nu prea mai conteaza in viata noastra, le spunem chiar si acelora ce contau cu adevarat. Spunem adio, orelor, minutelor, secundelor frumoase sau urate din viata noastra. Spunem adio la nou dar si la vechi. Ne luam cu mainile de par, urlam, zgariem cutiile inimii pline de amintiri si dam la o parte dezamagiriile ca, mai apoi, da, chiar in secunda urmatoare, sa regretam clipa trecuta.

As vrea ca macar o data sa am ceva al meu care sa nu dispara, sa nu se schimbe sa fie constant. Poate ar fi plictisitor, poate as vrea sa-l schimb. Poate...

P.S. As vrea si eu sa stiu ce vreau. Unde e echilibrul ala dupa care tanjeam?