Bine, pa

Mai sunt 90 de zile pana la final.
Doare ca naiba.
Nu mai am cuvinte.
Tastatura ma uraste.
"Mai stii cand lumea era a noastra?"
"Nu, timpul are prostul obicei de a te face sa te pierzi in incertitudini si uitare."
M-am saturat de pastile.
Vreau o pereche de ochelari sa vad lumea altfel. Ma multumesc si cu lentile de contact, albastre va rog!
Imi e frica, imi e rau, nu-mi revin. Si nici visele cu albine si dinti nu ma ajuta.
Ba bby, ba... Se duc anii...
Si cum zice Greta:"Mai lasati-ma naiba cu scoala voastra!"

Urasc depresiile de la inceputul lunii.

Acum un an aveam o garoafa rosie, o dimineata in santa fe cu ele si o doza cu un biletel. Anul asta nu stiu ce o sa fie dar am un EL acolo care va avea grija sa-mi imprumute zambetul lui, asa cum face de obicei.

P.S. Trebuie sa-mi incarc bateriile. Nu imi place de mine insipida si anosta!

You are the best thing that`s ever been mine!

Si vad cum te pierd, si vad cum te departezi si nu pot sa fac nimic sa te tin aici... E alegerea ta daca vrei sa ramai sau sa pleci!

Panza de paianjen

Ea: "De ce imi arati atat de tarziu ca iti pasa? De ce acum cand nu mai conteaza?"
El:" Pentru ca imi pasa. Si...."
Ea: "Si atat!"

Si ea pleaca, lasandu-l pe el cu incertitudinile lui, cu pasiunile lui si cu toate intrebarile la care doar ea ii putea raspunde.

Liceu

Stateam eu azi in ultima banca, pierduta in versurile unei melodii mult prea ritmate care nu se potrivea deloc cu strea inimii mele. Am ridicat capul din cartea mult prea groasa pentru mainile mele si am inceput sa privesc in jur. Mi-am dat seama ca nicio partida interesanta de Tarneeb in care Zan si Alin vorbeau, in care Greta arunca cu cartile, in care Miki iesea in Atuu sa scape de culoare sau in care Andra urla ca are "MAL CU LIPSE" nu se compara cu scena comico-tragica in care se presupune ca trebuie sa ne petrecem cel putin 5 ore din viata de zi cu zi.

In ultimele banci se joaca tarneeb:Greta cu Alexa si Amalia. La fel si George, Luigi si Bazavan. Sonia citeste ca de obicei, Cristina sta cu atlasul deschis pe banca. Clau deseneaza, Shneetzy se joaca pe telefon. Fetele din fata, astea care dau la Medicina/Academie stau cu grilele pe banca, stresate si cu mainile la tample. Pe o parte ma amuza mozaicul asta de figuri de la noi din clasa. "Spuma clasei" e in primele banci. Dar acum e pauza si Adana are grija sa urle cat o tin plamanii. Probabil iar spune un banc. Cucu a noastra e iar imbracata in mov si cred ca are o noua freza. Funny! [NOT]. Alexa si Laura vorbesc, povestesc chestii de la EYP:azi se pare ca e nu stiu ce prezentare. Andra e acasa, invata pentru Olimpiada. Daca ar fi fost la scoala ori cauta de mancare prin clasa ori ne milogeam si noi de BeBe sa ne dea o tigara. Pana la urma tot despre satisfacerea unor pofte era vorba. Eu am castile in urechi, Morometii pe banca si gandul departe, departe. Timpul nu se mai intoarce, nu-l poti cumpara cum nu iti poti cumpara nici amintiri. Peste cateva luni gustul asta dulce-amar de liceean va ramane undeva in spate si sunt sigura ca imi va lipsi.

Concluzia este ca poti sa te distrezi si in bancile liceului. Trebuie doar sa ai colegi la fel de nebuni ca tine, profi care se multumesc DOAR sa vii la ora, clasa cat mai aproape de baie si "bomboane" la tine in caz ca totusi te plictisesti. Chiar vreau sa profit sa timpul pe care il mai am; pana la urma la bar poti sa te duci oricand, poti sa te intalnesti cu cine vrei si dupa ore. Si da, un chiul acolo nu strica niciodata!

Imi pare rau ca vreodata l-am copiat pe Bacovia cand zicea "Liceu, cimitir al tineretii mele"....

Se apropie Olimpida la Istorie, vine si BAC-ul, si ADIO-ul ala tampit de care inca imi e frica. Nu vroiam decat sa profit de timpul asta. Atat. S-a dus naiba totul! Acum trebuie sa imi caut iar zambetul...

Ma gandeam cu cata usurinta spunem adio. Spunem adio la copilarii, spunem adio la persoane ce nu prea mai conteaza in viata noastra, le spunem chiar si acelora ce contau cu adevarat. Spunem adio, orelor, minutelor, secundelor frumoase sau urate din viata noastra. Spunem adio la nou dar si la vechi. Ne luam cu mainile de par, urlam, zgariem cutiile inimii pline de amintiri si dam la o parte dezamagiriile ca, mai apoi, da, chiar in secunda urmatoare, sa regretam clipa trecuta.

As vrea ca macar o data sa am ceva al meu care sa nu dispara, sa nu se schimbe sa fie constant. Poate ar fi plictisitor, poate as vrea sa-l schimb. Poate...

P.S. As vrea si eu sa stiu ce vreau. Unde e echilibrul ala dupa care tanjeam?

PLICTISEALA CRONICA!

Denisa este plictisita si vrea un ceva de la Februarie. Un ceva micut de tot care sa o scoata din starea asta. De ce naiba nu a plecat Denisa la munte? De ce, Andra, de ce?

E aproape 2. Ma plictisi de democratie si de comunism. Am ajuns la concluzia ca filmele dauneaza grav sanatatii atunci cand BAC-ul bate la usa. Si 2 energizante chiar e prea mult. Multumesc lui Dumnezeu ca pastrai tigara aia rupta in geanta.

Si maine iar incepe. La 7.30 trezirea. Si dupa? Si dupa imi astept ceva-ul...Cred ca iar o sa adorm asteptand-ul. Pana la urma cred ca o sa plec in cautarea lui. Candva, cumva, cu cineva!

P.S. De ce Dragos invata mai mult decat mine?